Corectii
–
Mi-a
luat ceva timp pana am terminat cartea asta – si am sentimente care mai de care
cand vine vorba de ea. Mi-am propus sa o
uit de indata ce citesc ultima pagina, dar nu am cum. Este descrisa ca fiind o capodopera
tragicomica, poate ca nu inteleg eu ce inseamna tragicomic, mie mi s-a parut
tragictragic de la inceput pana la sfarsit. Si atat de realista – cu totii
facem ce fac personajele din carte, cu totii tinem la aparente si ne corectam
si ne adaptam si ne protejam adevaratul nostru “eu” de parerile celorlalti si
tinem cont de sentimentele altora intr-o masura mai mare decat tinem seama de
ale noastre. Si crestem strambi, gresiti si la un moment dat cedam. Cele mai
puternice si triste mi s-au parut episoadele cu Alfred – capul familiei care se
lupta cu Parkinson si cu Alzheimer si are niste halucinatii atat de nenorocite incat nu poti decat sa plangi de mila lui si
de mila celor apropiati lui. Sotia lui a trait prin el, prin copiii lor, numai
pentru ea si prin ea nu – dar mi-a fost antipatica, prefacuta , zgarcita si cu
afinitati evidente fata de un
copil/nepot in defavoarea celorlalti . Iar copiii - dintre toti, cea de care m-am atasat si de
care mi-a placut a fost Denise – bucatar de succes, un pic mai mult bi, o sora
si o fiica buna, in final. Partile despre ea au fost cele mai placute pentru
mine. Gary si Chip nu mi-au fost simpatici, de Gary mi-a fost mila si Chip este
pur si simplu un ciudat care, fara sa se straduiasca, devine uman abia la
sfarsitul romanului. Va intra in circuitul cititoarelor si astept impresiile lor.
No comments:
Post a Comment