Romain - again

Atat de mult ma bucur atunci cand in lecturile mele haotice descopar un autor care vorbeste cu mine.   

O vreme Agatha Christie a fost cea care imi dadea imbold sa citesc, sa o iau de la capat, ma ajuta sa redescopar placerea lecturii. Apoi a fost Isabel Allende.

Sunt carti care te definesc si pe care le recomanzi cu bucurie si cu entuziasm prietenilor. Asa este cartea de Romain Gary pe care o citesc acum si pe care o sa o dau in stanga si in dreapta oricui va vrea sa ma asculte.  Aseara am citit un capitol lui Stef – eu zic ca i-a placut .

Gary are un umor  fin, sarcastic, povesteste cu har iar traducerea in romana este minunata. Cuvintele curg firesc, nimic nu este fortat, imaginile se perinda in fata ochilor si mereu ai un zambet pe buze sau un gol in stomac.

E posibil sa ma influenteze si viata scriitorului si felul in care a ales sa termine afacerile cu lumea ma face sa vad in Prima poveste… mai mult decat un volum de amintiri – mai curand un jurnal, un testament.  Inca n-am terminat-o, voi vedea in ultimele pagini.

Cartea este din 1960, in 1962 se casatoreste cu Jean Seberg – divorteaza in 1970 si el se sinucide in 1980 pentru ca n-ar fi suportat moartea ei  (si ea se sinucide in 1979, iar intre 1970 si 1979 ea a mai avut doua casnicii) – oh, destine complicate de artisti.

Am zis ca el a fost singurul scriitor care a primit Premiul Goncourt jucand o festa juriului literar ? Al doilea premiu i-a fost acordat pentru o carte scrisa sub pseudonim (premiul este oferit o singura data pentru o singura opera ). Cat e de trist ca un om care folosea umorul atat de eficient sa hotarasca sa isi ia viata ?