Thursday, April 19, 2012

32 de ani

De la Da -ul care a dus la nasterea mea :)
Le doresc sa fie sanatosi si fericiti~



Corectii - la final de drum


Corectii –
Mi-a luat ceva timp pana am terminat cartea asta – si am sentimente care mai de care cand vine vorba de ea.  Mi-am propus sa o uit de indata ce citesc ultima pagina, dar nu am cum.  Este descrisa ca fiind o capodopera tragicomica, poate ca nu inteleg eu ce inseamna tragicomic, mie mi s-a parut tragictragic de la inceput pana la sfarsit. Si atat de realista – cu totii facem ce fac personajele din carte, cu totii tinem la aparente si ne corectam si ne adaptam si ne protejam adevaratul nostru “eu” de parerile celorlalti si tinem cont de sentimentele altora intr-o masura mai mare decat tinem seama de ale noastre. Si crestem strambi, gresiti si la un moment dat cedam. Cele mai puternice si triste mi s-au parut episoadele cu Alfred – capul familiei care se lupta cu Parkinson si cu Alzheimer si are niste halucinatii atat de nenorocite  incat nu poti decat sa plangi de mila lui si de mila celor apropiati lui. Sotia lui a trait prin el, prin copiii lor, numai pentru ea si prin ea nu – dar mi-a fost antipatica, prefacuta , zgarcita si cu afinitati evidente  fata de un copil/nepot in defavoarea celorlalti . Iar copiii -  dintre toti, cea de care m-am atasat si de care mi-a placut a fost Denise – bucatar de succes, un pic mai mult bi, o sora si o fiica buna, in final. Partile despre ea au fost cele mai placute pentru mine. Gary si Chip nu mi-au fost simpatici, de Gary mi-a fost mila si Chip este pur si simplu un ciudat care, fara sa se straduiasca, devine uman abia la sfarsitul romanului. Va intra in circuitul cititoarelor si astept impresiile lor.

Tuesday, April 17, 2012

Descoperindu-l pe Amos Oz

Da, abia acum citesc prima mea carte scrisa de Amos Oz. Poveste despre dragoste si intuneric. Vizitez Israelul zilele astea.

Copy - Paste 2012


Iepurila - desi l-am luat pentru gradina de la tara ... ne-am indragostit de el si-l pastram pentru mica noastra gradina de pe balcon.


Capsune puse de Bunica mea, care nu mai este, dar care avea niste maini de aur. Florile puse de ea ies fidele an de an.
Tare-i greu cand n-ai pic de conditie fizica - m-a omorat spatele, m-au sagetat picioarele, ce mai, o baba veritabila :) Ralu, nu e chiar copac - e un trandafir si am plantat si cativa bulbi - sa-i vedem la anu', daca se simt bine si le place la tara!

Pe drumul de intoarcere. Nu am aere de fotograf, dar arata foarte frumos cerul si iarba era de un verde crud primavaratic.

Wednesday, April 11, 2012

Emotii de primavara

Mai mult ca in alti ani sunt mai atenta la copaci si flori. Poate pentru ca acum merg mai mult pe jos de la metrou pana la birou si am multe gradinite de bloc pe care le vad schimbandu-se de la o zi la alta. Narcise, zambile, magnolii si multi pomi infloriti - surprinzator cand te gandesti ca acum doua luni erau peste ele munti de zapada. Poate ca imbatranesc si sunt mai melancolica...
Am cumparat pentru mami 4 butasi de trandafiri si o magnolie - sa vedem ce soarta vor avea si daca vom avea mana buna. Suntem pregatiti sufleteste sa ii plantam in gradina si sa avem grija de ei, dupa cum vom apuca.
Diseara am de facut un tort si am niste emotii...ca nicicand. Sa speram ca va fi bine.
Inca ma lupt cu Corectii - mai am vreo 50 de pagini. Trista carte.

Monday, April 2, 2012

3 din 3 pentru aprilie

Da, sunt de coada carutei, nu am nici o scuza.
Pentru martie imi propuneam

1 - sa citesc 3 carti (si sa scriu un pic despre ele), sa vad 3 filme cap-coada (cel putin unul la cinematograf) - semiesec - am citit 2 carti jumate - mai-mai sa imi ating telul - cu filmele sunt praf-praf - nici in martie nu am pus piciorul intr-un cinematograf :((
2 - sa fac 3 torturi/prajituri/feluri de mancare noi, neincercate pana acum + poze ca dovada :) - am gatit una alta, dar nu atat de mult pe cat mi-ar fi placut, deci si aici semiesec -
3 - sa tin post miercurea si vinerea- esec total.

Nu sunt mandra de mine, nu as avea de ce, as putea sa gasesc scuze, sa spun ca am fost ocupata/stresata/prinsa cu altele...dar luna martie nu a trecut neobservata. A fost o luna lunga si grea, frumoasa, dar trista. Da, exact asa a fost. Mereu mi-au placut zilele de Martisor, mereu mi-a placut sa imi sarbatoresc ziua de nastere si mereu mi-a placut luna martie. E luna mea. Anul asta am facut 30 de ani, un mare prag, credeam ca o sa fiu mai afectata, mai data peste cap, mai predispusa la liste si la trageri de linie si de concluzii, dar am petrecut frumos, cu colegii, cu prietenii si familia :). Am primit vesti minunate la inceput de luna, vesti de noi inceputuri, dar si vesti triste - mi-am luat la revedere de la un om bun, care m-a iubit si pe care l-am iubit. Da, a fost o luna lunga, frumoasa, vesela si trista in acelasi timp. 

Pentru aprilie:

1 - sa plantez un copacel/un trandafir si multi bulbi - aici trisez - pentru ca stiu ca voi ajunge la tara si stiu ca asta voi face :) O sa avem un copacel plantat de noi, de mine si de D. De mult imi propun asta, dar niciodata nu am ajuns sa o fac efectiv. + poze
2 - sa slabesc 3 Kg - asta e cu cantec, dar imi doresc si imi propun - a inceput sezonul salatelor, poate ca am o sansa, desi cu Pastele atat de aproape...
3 - 3 carti /3 filme - perseverenta te apropie de reusita, nu ?


3 din 3

Recapitulare

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie